Scriem.Unii dintre noi s-ar intreba de ce scriem. Si raspunsul la aceasta intrebare e destul de enervant si probabil ca nici macar nu as dori sa-l dau. Refuz sa-mi extirp orice ramasita de luciditate, daca ea ar fi existat vreodata, in orisice caz as prefera sa imi innec ideile, pentru ca asta facem cu totii de multe ori si poate o facem involuntar. Nu sunt patetica si poate ca nici nu voi fi astfel vreodata, dar va spun sincer ca imi place drama si argumentez asta prin urmatorul motiv- te elibereaza de orice frustrare!
Imi place sa scriu pentru ca uneori asa consider eu ca e mai bine sa comunici cu cei din jurul tau, cred ca e mai facil asa incercand sa transmit franturi personale, ceva schite alegorice cu privire la propria ta existenta. Poate ca fictiunea imi ofera o satisfactie reala a tot ceea ce ma incanta pe mine mai mult sau mai putin. Cand scriem doua randuri sau o pereche de versuri- constientizam asta si in acelasi timp preferam sa fim cat se poate de originali.
Realitatea este o conventie si de multe ori incercam sa ne ancoram de toate aceste conventii pentru a contura normalitatea- care dupa parerea mea este de a dreptul banala.
Scriem despre fapte diverse, evenimente atemporale , despre un fel de a fi la modul ideal si de ce nu un enchantment dorind sa ne axam pe nivelul imaginatiei noastre, desigur. Putem oare sa admitem ca in cadrul acestei invalmaseli contemporane mai sunt si unii dintre noi care incearca sa o scoata la liman printrun text literar. Si cata realitate poate reflecta acest text?Cat la suta dint noi se pierde prin rastalmacirea unor fapte?
Scriem pentru ca ne dorim sa fim unici in a imortaliza anumite momente din viata noastra pe care intentionam sa le pastram vii in sufletul nostru. Pot deduce de aici ca scriem pentru suflet. Eu cred ca scrisul este o hrana pentru suflet si un purgatoriu pentru memoria noastra.
Scriem pentru ca suntem condamnati sa traim intr-o societate infecta unde prostia este privita ca fiind o virtute.
Scriem pentru ca suntem otraviti cu mizeriile cotidiene. Si de ce nu avem constiinta incarcata ....
Vietile noastre capata un sens ascendent atunci cand scriem pentru ca adevarul nu exista ci totul sta in umbra unei conventii perpetue de trairi ecstatice.
De multe ori ne place sa credem ca nimic nu este mai presus de realitate si poate e mai bine asa. Se poate sa scriem din sinceritate sau din compasiune pentru o lume decadenta?!
Uneori dorim sa mustram timpul cu scuze insignifiante si atunci schitam o poveste pe o foaie alba de hartie. Si atunci cuvintele noastre sunt marci ale unei expresivitati iluzorii.ScriEm despre noi pentru ca suntem egoisti, scriem despre altii pentru ca ei sunt esantioane vii ale imaginatiei noastre, pentru ca nu-i asa e frumos sa-ti imaginezi ?!
Atunci oare timpul devine o expresie fada , difuza.......si totusi EXISTA.
A scrie este echivalentul unei atitudini individuale asupra unor evenimente cotidiene care fac mai mult rau si ne conduc incet dar sigur spre marginea prapastiei?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu