Totalul afișărilor de pagină

marți, 11 decembrie 2012

Ad urbis Speculae





Avant la lettre

Un calator anonim rescrie o poveste in scuarul inaripat ancorant in valsuri singulare, si fatalistul nu-si va mai frange bratele peste aleile hivernale, poleite de ganduri inghetate de timp.


O foaie rupta:

Orasul  fantoma  zace ,ancorat  de-a lungul colinelor frumos sculptate de un albastru viridian pulsand viata dintr-un minut in altul.
Umbrele celeste de gheata isi ingana unda nocturnelor  in sintezele geroase ale lui Ianus mediteraneean. Psihozele hivernale se ingana cu simfonia zambetelor  in bataia lampadarelor, pe strazile lungi,  pierdute  intre coloanele  infinitului amintind de imperialismul barbarilor cuceritori.Arcadele carbonizate  isi inmoaie tacerea peste valurile zbuciumate ale trecatorului contemporan. Strazile lui homo universalis sunt ansele seculare, un fapt inexistent in sine.
 Deasupra unui cer noros,caramizile de piatra strajuiesc o solemnitate aproape istorica, un palc de edificii umane, anonimi cu glasuri cubice.
Oamenii si cuvintele sunt viata orasului fantoma schitat prin cateva linii frumos trasate fascinant  peste  coastele  Adriaticii.
E iarna.Pustietatea eului liric strabate imensul traseu de metal a putinelor palcuri umane din jur.Linistea  devine un ecou exasperant , un manunchi de sperante adulmecate  de spiritus universalis  in mii si poate zeci de nume.
Gara e un templu al cunoasterii , o externalizare a infatuarii la modul absolut.
E asa de usori sa judeci fapte inexistente, ca si cum toate pacatele lumii stau atarnate de un mosor al orelor.Ce rol ingrat trebuie sa aiba omul, poate dincolo de valentele anhidirce se deschise o fanta numita viata.
Viata este un simulacru al tacerii.Trebuie sa fii mut pentru ca semnele sa fie distinse pe o scena deschisa unde aplauzele sunt ecouri frigide, iar teama macina si ultimul sambure de realitate.
Stam de veghe cu somnul, poate ca nu cautam suficient in caldaramul neajunsurilor cotidiene un semn ca nimic din ceea ce vedem e un fals marsav, un act de adanca lasitate?!Ne prefacem scrisul in taceri ale necuvintelor.
Manjim o bucata de viata   la timpul prezent, dincolo de albul zdrelit al onglinzilor din noi.
Si ce daca? Am insuma oare inadvertentele si le-am spanzura de o alegorie profana?!Am crede oare ca ireversibilul se va fi prosternat in fata destinului?!
Totul e posibil.
Alabastrul greu si mat al Adriaticii ii umbreste orice ramasita de realiate.Glasul marii e un monolog al animozitatilor de tot felul.Cerul isi uneste imensul albastru profund cu valurile de gheata ale unui necunoscut, intro dupa amiaza indisolubila.
Rescria un memorandum apartinand pubelei sociale, mai desuet ca nicicand. Umilinta de a fi isi desface sensurile absconse in contemporaneitate.
Un infinit al gandurilor atroce se zabat intro fierebere continua, o pastisa a carnii.
Punct si de la capat, isi repeta intrun an bivalent al propriei existente, ca si altii cred.Nu stiu daca a convins in vreun fel, macar si-a stors intrega convingere de A FI.
Da e un pas cel mult la fel de curajos ca si himera existentiala.Coexista dincolo de priviri discrete pierdute intro asteptare epocala.Desupra ferestrelor mari si groase scrie ‘’DIVIDE ET IMPERA’’ – un razboi de catifea cu tine insuti, insirand cuvinte mari si mici peste aleile insorite ale orasului. Cladirile isi dezgolesc trupurile in bataia adierilor mediteraneene.
O innecare solida de asceze esuate lamentabil in efervescente caleidoscopice.Palcurile de idei sunt o marginalia a infatuarii in care jurnalul ratacirii furibunde devine un laitmotiv in sine.Cine ar putea legifera jocul fatidic al hibridului uman?!
Nimeni.

Priveste in jur peste vibratiile umane , dincolo de forfota unui oras apus.Ochiul orb transpare in descatusarea eului.Perceptia este muta.
Ne ascundem umbrele in spatele apanajului cotidian, traim putin si repede. Un semn intors al convulsiei umane, un modus vivendi al miscarilor insalubre.

Ne mixam monotonia si nesigurantele IN ATEMPORALITATE;O VIA DOLORUM umana strabatuta de labiritul linistit al corvoadei de sine.
Am trait, candva, undeva s-a intamplat pur si simplu. Poate ca vocatia empirica sa transmita empatii diforme, rupte si un cuvant de peste zi  va fi fost numit manifest – cu aceeasi imperceptibilitate ca pana atunci.
O viata tributara  unui crez inexorabil!
A spune ca esti viu este echivalentul unor marionete cu plansuri sarcastice.
Timp.
Doar liniste universala peste nimic.

Inca nu am aruncat foaia, ci am creat un colaj insufletit de peisaje urbane.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu