Avant la lettre
Un calator anonim rescrie o poveste in scuarul inaripat ancorant in
valsuri singulare, si fatalistul nu-si va mai frange bratele peste aleile
hivernale, poleite de ganduri inghetate de timp.
O foaie rupta:
Orasul fantoma zace ,ancorat
de-a lungul colinelor frumos sculptate de un albastru viridian pulsand
viata dintr-un minut in altul.
Umbrele celeste de gheata isi ingana unda nocturnelor in sintezele geroase ale lui Ianus
mediteraneean. Psihozele hivernale se ingana cu simfonia zambetelor in bataia lampadarelor, pe strazile lungi, pierdute
intre coloanele infinitului
amintind de imperialismul barbarilor cuceritori.Arcadele carbonizate isi inmoaie tacerea peste valurile zbuciumate
ale trecatorului contemporan. Strazile lui homo universalis sunt ansele
seculare, un fapt inexistent in sine.
Deasupra unui cer
noros,caramizile de piatra strajuiesc o solemnitate aproape istorica, un palc
de edificii umane, anonimi cu glasuri cubice.
Oamenii si cuvintele sunt viata orasului fantoma schitat prin cateva
linii frumos trasate fascinant peste coastele Adriaticii.
E iarna.Pustietatea eului liric strabate imensul traseu de metal a
putinelor palcuri umane din jur.Linistea
devine un ecou exasperant , un manunchi de sperante adulmecate de spiritus universalis in mii si poate zeci de nume.
Gara e un templu al cunoasterii , o externalizare a infatuarii la modul
absolut.
E asa de usori sa judeci fapte inexistente, ca si cum toate pacatele
lumii stau atarnate de un mosor al orelor.Ce rol ingrat trebuie sa aiba omul,
poate dincolo de valentele anhidirce se deschise o fanta numita viata.
Viata este un simulacru al tacerii.Trebuie sa fii mut pentru ca semnele
sa fie distinse pe o scena deschisa unde aplauzele sunt ecouri frigide, iar
teama macina si ultimul sambure de realitate.
Stam de veghe cu somnul, poate ca
nu cautam suficient in caldaramul neajunsurilor cotidiene un semn ca nimic din
ceea ce vedem e un fals marsav, un act de adanca lasitate?!Ne prefacem scrisul
in taceri ale necuvintelor.
Manjim o
bucata de viata la timpul prezent, dincolo de albul zdrelit al
onglinzilor din noi.
Si ce daca? Am insuma oare
inadvertentele si le-am spanzura de o alegorie profana?!Am crede oare ca
ireversibilul se va fi prosternat in fata destinului?!
Totul e posibil.
Alabastrul greu si mat al
Adriaticii ii umbreste orice ramasita de realiate.Glasul marii e un monolog al
animozitatilor de tot felul.Cerul isi uneste imensul albastru profund cu
valurile de gheata ale unui necunoscut, intro dupa amiaza indisolubila.
Rescria un memorandum apartinand
pubelei sociale, mai desuet ca nicicand. Umilinta de a fi isi desface sensurile
absconse in contemporaneitate.
Un infinit al gandurilor atroce se
zabat intro fierebere continua, o pastisa a carnii.
Punct si de
la capat, isi repeta intrun an bivalent al propriei existente, ca si altii
cred.Nu stiu daca a convins in vreun fel, macar si-a stors intrega convingere
de A FI.
Da e un pas
cel mult la fel de curajos ca si himera existentiala.Coexista dincolo de
priviri discrete pierdute intro asteptare epocala.Desupra ferestrelor mari si
groase scrie ‘’DIVIDE ET IMPERA’’ – un razboi de catifea cu tine insuti,
insirand cuvinte mari si mici peste aleile insorite ale orasului. Cladirile isi
dezgolesc trupurile in bataia adierilor mediteraneene.
O innecare
solida de asceze esuate lamentabil in efervescente caleidoscopice.Palcurile de
idei sunt o marginalia a infatuarii in care jurnalul ratacirii furibunde devine
un laitmotiv in sine.Cine ar putea legifera jocul fatidic al hibridului uman?!
Nimeni.
Priveste in
jur peste vibratiile umane , dincolo de forfota unui oras apus.Ochiul orb
transpare in descatusarea eului.Perceptia este muta.
Ne ascundem
umbrele in spatele apanajului cotidian, traim putin si repede. Un semn intors
al convulsiei umane, un modus vivendi al miscarilor insalubre.
Ne mixam monotonia si nesigurantele IN
ATEMPORALITATE;O VIA DOLORUM umana strabatuta de labiritul linistit al
corvoadei de sine.
Am trait,
candva, undeva s-a intamplat pur si simplu. Poate ca vocatia empirica sa
transmita empatii diforme, rupte si un cuvant de peste zi va fi fost numit manifest – cu aceeasi imperceptibilitate
ca pana atunci.
O viata
tributara unui crez inexorabil!
A spune ca
esti viu este echivalentul unor marionete cu plansuri sarcastice.
Timp.
Doar
liniste universala peste nimic.
Inca nu am aruncat foaia, ci am creat un colaj insufletit de peisaje urbane.
